Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

di Antropedia

Scienze sociali Documentari

Stagione 1

Dr. Iubire-Stranie sau Cum am învățat să nu mă mai îngrijorez și să iubesc evoluția naturală în antropologie – RADU UMBREȘ

Antropologia socio-culturală fie privește evoluția naturală a speciei umane cu aprehensiune, fie o ignoră cu desăfârșire. Pentru unii cercetători, evoluția naturală a speciei Homo Sapiens este un fenomen real dar ontologic separat de obiectul de studiu al antropologiei – societatea și/sau cultura. Pentru alții, ideea de evoluție naturală evocă temeri (uneori justificate) legate de naționalism, rasism, colonialism, eugenism, discriminarea femeilor sau a persoanelor marginale, sau alte mișcări bazate pe ideologii (pseudo)științifice ce au clasificat oamenii în categorii sau ierarhii, justificând superioritatea unora asupra altora. Voi descrie în acest eseu propria mea traiectorie de la ignorarea și aversiunea față de naturalismul evoluționar în științele sociale la o îmbrățișare entuziastă dar reflexivă a teoriilor evoluționiste pentru explicarea fenomenelor ce m-au fascinat ca antropolog. Călătoria va trece prin teorii clasice din științele sociale precum funcționalism, marxism, simbolism sau teoria alegerii raționale, arătând cum toate mi-au adus ceva folositor însă fiecare a fost, finalmente, profund nesatisfăcătoare ca explicație profundă a culturii și a societății umane. Lucrurile au început să se lege atunci când întrebările mele privind moralitatea, relațiile sociale de (ne)încredere, flexibiitatea rudeniei între limite universale sau privind variația reprezentărilor culturale au fost redefinite într-o cheie naturalistă. Atunci când am înțeles că adaptările prin selecție naturală nu au acționat doar de la gât în jos, când am conceptualizat ideile și comunicarea ca fenomene materiale, când am făcut distincția clară între planul normativ și cel descriptiv, am încetat să ma mai îngrijorez privind pericolul evoluției naturale. Dimpotriva, am găsit în antropologia biologică și în psihologia evoluționistă niște repere teoretice și metodologice fără de care probabil aș fi abandonat cariera de antropolog. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Nicolescu https://antropedia.com/sfertulacademic/radu-umbres-dr-iubire-stranie-sau-cum-am-invatat-sa-nu-ma-mai-ingrijorez-si-sa-iubesc-evolutia-naturala-in-antropologie/

Antropologia vizuală: de la primele imagini ale fraților Lumiere, la era vizuală a rețelelor sociale – OANA IVAN

Când o mamă își îndreaptă telefonul spre fața copilului ei în vârstă de câteva luni, acesta îi zâmbește. Nu instinctiv, pentru că oamenii nu au înscris în ADN ce este un aparat de fotografiat și felul cum să reacționeze. Dar la câteva luni după ce a părăsit pântecul mamei, înainte de a putea să meargă și să vorbească, copilul născut în 2021 a învățat deja ce este aparatul de fotografiat și cum se așteaptă de la el sau ea să reacționeze. Deși camera video este atât de strâns legată de existența și umanitatea noastră, antropologia vizuală este o ramură nouă și destul de neglijată în științele sociale. Eseul de față încearcă să surprindă într-un mod foarte schematic principalele teme ale antropologiei vizuale: abordările în filmul documentar, stereotipiile, subiectivismul, colonialismul în imagini și principii de etică în realizarea filmelor documentare. De la primele imagini cu tren ale fraților Lumiere, care au îngrozit de moarte spectatorii în urmă cu 125 de ani, până la filmele și postările de pe rețelele sociale din ziua de azi, antropologia vizuală ne oferă o cheie de citire și de analiză a conținutului vizual. Tu ce vezi când te uiți la un film? În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Arinda Crăciun https://antropedia.com/oana-ivan-antropologia-vizuala-de-la-primele-imagini-ale-fratilor-lumiere-la-era-vizuala-a-retelelor-sociale/

Reindustrializare, muncă și precaritate: Cazul fabricilor din zona Baia Mare – RALUCA PERNEȘ

Zeci de mii de muncitori lucrează în acest moment în fabricile din zona orașului Baia Mare, cele mai multe dintre ele construite în ultimii ani în regim greenfield, după ce vechile situri industriale din oraș au fost abandonate. La aproape toate fabricile producătoare de mobilă, saltele, îmbrăcăminte și încălțăminte, majoritatea angajaților primesc drept venit de bază salariul minin pe economie, pe care cei tineri și “disciplinați” reușesc să îl suplimenteze muncind în plus ore sau schimburi întregi, după nevoile angajatorului. Unii recurg la a munci câteva luni pe an în străinătate, pentru a asigura supraviețuirea familiilor lor. Aceste fabrici sunt la rândul lor plasate într-o poziție precară în circuitul capitalist, operând în regim de outsourcing pentru mari companii occidentale – cu cel mai mare volum de producție și cel mai mare număr de angajați dedicat companiei Ikea. Experiența managerilor și muncitorilor din aceste fabrici arată cum fabricile și angajații deopotrivă se află într-o poziție extrem de vulnerabilă și volatilă, în care puterea de negociere este minimă și compromisurile continue esențiale pentru supraviețuire. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Sorina Vazelina https://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-pernes-reindustrializare-munca-si-precaritate-cazul-fabricilor-din-zona-baia-mare/

De la vacă la balansoar – VINTILĂ MIHĂILESCU

Acest articol aduce în discuție recenta modernizare a gospodăriilor rurale românești, însemnând, în acest caz, scoaterea activităților productive din timpul și spațiul gospodăriei (Max Weber). O scurtă istorie socială a gospodăriei urmărește trecerea de la o etică a muncii bazată pe modelul normativ al „bunului gospodar” către „estetizarea vieții” (Max Weber) și emanciparea simbolică. Cercetarea investighează fenomenul relativ nou al „caselor rustice”, care este mai mult o chestiune de „stil de viață”, decât o opțiune arhitecturală. În contrast cu „casele făloase” care s-au răspândit peste tot în satele românești începând cu anul 2000, gustul pentru rustic al țăranului pare să exprime un fel de întoarcere la local și la trecut, articulată cu o preocupare modernă pentru confort și estetic: „rustic este tradițional și modern în același timp!” – ne spune unul dintre localnici. Rusticul astfel devine un simulacru (post)modern al vieții rurale autentice. Partea finală a articolului încearcă să depășească această abordare semantică, căutând motivațiile subiective, de profunzime. Astfel, aceste gospodării rurale recente sunt abordate în termenii teoriei recunoașterii sociale a lui Axel Honneth, iar din această perspectivă, gustul rustic exprimă o căutare existențială a autenticității. *O versiune mai lungă a acestui articol a fost publicată în International Review of Social Research, Volumul 1, Nr.2, 2011. Adaptare pentru Sfertul Academic de Ioana Pelehatăi. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alexandru Nimurad https://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-de-la-vaca-la-balansoar/

Dificila deconstrucție a sarmalei. Discurs despre tradiție – VINTILĂ MIHĂILESCU

Într-o abordare pe care o împărtășesc destul de multe națiuni, obiectul însuși al etnologiei românești (mai exact, al etnografiei și folcloristicii) îl constituie „cultura populară”, definită, la rândul ei, prin caracterul său „tradițional”. Aceste discipline se ocupă, astfel, de ceea ce face și spune „omul tradițional”, în măsura în care acesta mai este „tradițional”. Comportamentele și produsele sale sunt apoi descrise și explicate ca fiind „tradiționale”. În această circularitate a conceptului de tradiție, care definește ca „tradiționale” actele „omului tradițional”, iar pe acesta drept autor al „tradițiilor”, tradiția numește și explică tot, fără ca ea însăși să fie clar numită și explicată. A pune problema tradiției este, astfel, un demers inevitabil într-o abordare critică a etnologiei românești. Și, cum nu românii sunt cei care au inventat tradiția, o asemenea întrebare ne duce mult dincolo de cadrul României.* *Materialul face parte din volumul „Cercetarea antropologică în România. Perspective istorice şi etnografice” editat de Cristina Papa, Giovanni Pizza și Filippo Zerilli, publicat în 2004 de Ed. Clusium, Cluj Napoca. Adaptare pentru Sfertul Academic de Ioana Pelehatăi. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alexandru Nimurad https://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-dificila-deconstructie-a-sarmalei-discurs-despre-traditie/

Altfelitatea românului – VINTILĂ MIHĂILESCU

Textul pune în discuție volumul De ce este România altfel? arătând de ce succesul său poate fi analizat ca un fenomen social în sine și, totodată, demontând teza centrală a lucrării printr-o critică a premiselor metodologice și epistemologice pe care se bazează. Succesul eseului lui Lucian Boia poate fi explicat prin faptul că, pe de-o parte, răspunde nevoii existente în societatea românească de a găsi explicații pentru eșecul reformelor economice, iar pe de altă parte, pentru că vine să confirme mitul excepționalismului românesc, permiţând publicului să citească totul în cheia voiosului fatalism cu care s-a obişnuit. Lucrarea lui Boia se prezintă astfel ca o teză în căutarea electivă a argumentelor, în repertoriul de evenimente al istoricului, care realizează o selecţie preferenţială şi particulară, de natură să slujească premisei de întârziere globală a României. Se adaugă, apoi o întrebare epistemologică de principiu: cât de pertinentă (mai) este această abordare univoc evoluționistă?* *Materialul face parte din volumul De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc, publicat în anul 2017 (Polirom) În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alexandru Nimurad https://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-altfelitatea-romanului/

„Produsele de calitate” și patrimonializarea gustului în România – VINTILĂ MIHĂILESCU și BOGDAN IANCU

Începând din anii 2000, interesul pentru mâncărurile „locale”, „tradiționale” și/sau „ecologice” de pe piața din România a crescut accelerat. Pornind de la o analiză a produselor alimentare prezente pe piață autohtonă și promovate publicitar, precum și de la observații realizate la târguri ale micilor producători, în restaurante cu specific tradițional și în supermarketuri, textul de față își propune să explice patrimonializarea gustului în România. De unde goana după produse tradiționale și locale? Căror nevoi îi răspunde? De ce sunt considerate produsele de acest gen mai „de calitate”? Cine – și cum – vinde românilor „tradiția” gastronomică și alimentară?* *O versiune mai lungă a acestui articol a fost publicată în Sociologie Româneascã, volumul VII, Nr. 3, 2009. Adaptare pentru Sfertul Academic de Ioana Pelehatăi. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alexandru Nimurad https://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-si-bogdan-iancu-produsele-de-calitate-si-patrimonializarea-gustului-in-romania/

Jurnalul primului teren – ALIN SAVU

Articolul propune o examinare a evoluției interioare a omului/antropologului pe parcursul desfășurării unui teren de cercetare într-o comunitate marginalizată din Sudul României. Narațiunea se construiește în jurul instrumentului jurnalului de teren ilustrând cum acesta îi permite cercetătorului atât introspecție cât și o perspectivă flexibilă asupra comunității cercetate. Jurnalul devine astfel nu doar un depozitar al impresiilor din teren, ci și un instrument pentru observarea și înțelegerea sinelui în legătură directă cu terenul. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alina Marinescu https://antropedia.com/sfertulacademic/alin-savu-jurnalul-primului-teren/

Despre ideea de rasă și rasism – ALEXANDRU IORGA

Acest text propune o scurtă istorie a noțiunilor de rasă și rasism și a modurilor în care termenii au fost pe de o parte puși la lucru în diferite contexte pentru a crea ierarhii de putere și, pe de altă parte, a celor în care au fost criticați din perspectivă științifică. Solitudinea și angoasa de a fi singura sub-specie din genul Hominid avea să dea naștere – după cum vom vedea în continuare prin intermediul câtorva exemple, unor imaginări ale diferențelor și unor procese de construire a identității umane prin raportare la ceilalți. Trebuie precizat de la început că elemente care țin nu doar de rasă, ci și de religie, etnicitate etc. au propriile lor istorii – puternic ancorate în Iluminismul european, și care nu sunt universale, funcționând în moduri diferite în societăți, în perioade și sub contexte politice diferite. Rasa – înțeleasă ca diferență biologică –, adică ceea ce ne diferențiază la o primă ochire!? Dar oare aceste diferențe sunt reale?! Sunt ele bazate pe dovezi care țin de biologic? Sunt ele în sine diferențe consistente care să poată să justifice o categorisire și o ierarhizare valorică în interiorul speciei noastre? În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Andreea Chirică https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandru-iorga-despre-ideea-de-rasa-si-rasism/

Eu, Wuhan și antropologia – ELENA CHIOREAN

În toamna lui 2017 am urcat într-un avion care avea să mă ducă în Wuhan, vreme de câțiva ani, la studii. Nimic din ce am învățat timp de aproape o decadă în antropologie nu m-a pregătit pentru experiența întâlnirii dintre cultura mea și cultura chinezească. Motivul este unul simplu: cultura este parte din noi în cel mai literal mod cu putință și atunci când intrăm în contact cu o altă cultură, cu celălalt, acest adevăr se transformă dintr-unul teoretic într-unul cât se poate de personal. În momentul în care am pășit în Wuhan, cea mai mare parte din bagajul meu a fost imponderabilă, întrucât am adus cu mine o întreagă lume, lumea mea, iar acest echipament nevăzut a fost cel care urma să-mi servească la a înțelege și la a funcționa într-un cotidian din lumea altcuiva, a celorlalți, a celor care nu sunt ca mine nici în istorie, nici în tradiție, nici în obiceiuri, nici în felul în care este organizată societatea lor. Ceea ce urmează este o încercare de a surprinde cultura în acțiune într-o experiență individuală, cu gândul de a arăta, pe o hartă imaginată a corpului social, ce și unde este cultura. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Tuan Nini https://antropedia.com/sfertulacademic/elena-chiorean-eu-wuhan-si-antropologia/

4 di 10