Despre ideea de rasă și rasism – ALEXANDRU IORGA
Sfertul Academic – podcasturi de antropologie di Antropedia
Note sull'episodio
Acest text propune o scurtă istorie a noțiunilor de rasă și rasism și a modurilor în care termenii au fost pe de o parte puși la lucru în diferite contexte pentru a crea ierarhii de putere și, pe de altă parte, a celor în care au fost criticați din perspectivă științifică. Solitudinea și angoasa de a fi singura sub-specie din genul Hominid avea să dea naștere – după cum vom vedea în continuare prin intermediul câtorva exemple, unor imaginări ale diferențelor și unor procese de construire a identității umane prin raportare la ceilalți. Trebuie precizat de la început că elemente care țin nu doar de rasă, ci și de religie, etnicitate etc. au propriile lor istorii – puternic ancorate în Iluminismul european, și care nu sunt universale, funcționând în moduri diferite în societăți, în perioade și sub contexte politice diferite. Rasa – ...