Pornind de la o cercetare de teren realizată în București, acest articol explorează modul în care s-a consolidat și în același timp privatizat practica socială a chirurgiei estetice după căderea regimului socialist. Dacă o mare parte din cercetările anterioare s-au concentrat pe experiențele femeilor care au trecut prin aceste transformări chirurgicale, în demersul meu am urmărit modul în care atât pacientele, cât și chirurgii, sunt implicați în această practică, punând în lumină repertoriile de legitimare folosite. Într-un cadru teoretic care îmbină studiile feministe și fenomenologia, cu influențe foucauldiene, susțin că chirurgia estetică este o practică puternic determinată de gen și că femeile se supun acestor practici invazive conștiente de presiunile de normalizare asupra corpurilor lor. Astfel, acestea nu sunt simple victime ale constrâng ...