Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

por Antropedia

Ciencias Sociales Documentales

Temporada 1

Dez-cetățenirea prin evacuare – IRINA ZAMFIRESCU

Doi ani, șapte evacuări, aproape 300 de oameni pentru care singura perspectivă a locuirii după evacuare a fost strada. Violența structurală din București este pe cât de subtilă în manifestări, pe atât de evidentă atunci când ne uităm la evacuații orașului. Pentru acești oameni listele de așteptare pentru o locuință socială oferă dimensiunea dramatică a neputinței lor de a-și cere dreptul la oraș. Timp de doi ani de zile am fost printre câțiva dintre evacuații Bucureștiului pentru a înțelege mecanismele și neputința sărăciei, încremenirea încăpățânată a statului în politici neo-liberale sălbatice în domeniul locuirii și incriminarea sărăciei până la limita la care, pentru săracii Bucureștiului, este contestat chiar dreptul la familie. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andreea Dumuță https://antropedia.com/sfertulacademic/irina-zamfirescu/

Dezinstituționalizarea serviciilor pentru persoane cu dizabilități și viața cotidiană după un „orfelinat românesc” – LEYLA SAFTA-ZECHERIA

Lucrarea prezentă este bazată pe o cercetare etnografică de opt luni de zile în 2015 și explorează felul în care dezinstituționalizarea serviciilor pentru persoane cu dizabilități a afectat viața de zi cu zi a unui oraș dintr-o zonă periferică a României care a găzduit o instituție de copii de mari proporții, un așa-zis „orfelinat comunist”. Eseul demonstrează cum dezinstituționalizarea de la firul ierbii s-a ciocnit cu dezinstituționalizarea de sus. Astfel relevă cum numai etnografia ca metodologie de cercetare poate captura dinamicele contradictorii ale politicilor publice atunci când sunt puse în practică, afectând viețile de zi cu zi ale celor guvernați. Eseul mai arată că și atunci când o comunitate locală pare foarte incluzivă, discriminarea poate opera prin intermediul unor cuvinte binevoitoare. Apelativul „copii” adresat persoanelor cu dizabilități le infantilizează, marcând faptul că nu sunt văzute ca membri cu drepturi depline ai comunității locale. În final, lucrarea adresează felul în care un proces penal care caută responsabili pentru decesele din instituția de copii din perioada socialismului de stat ajunge să schimbe practicile de memorie, transformând felul în care arată cimitirul local. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Barsony https://antropedia.com/sferulacademic/leyla-safta-zecheria/

„La CFR nu există ‘nu se poate:’” Despre ruinare și reparație în era inovației – ADRIAN DEOANCĂ

La sfârșitul unei sarcini frustrante, l-am întrebat pe maistrul ceferist Ioji ce s-ar fi întâmplat dacă echipa de tehnicieni pe care o conducea n-ar fi reușit să repare suspensia defectă a unui vagon de marfă. O operațiune banală, schimbarea arcului de suspensie se transformase într-un chin lung de șase ore: muncitorii au folosit piese uzate, scule înjghebate pe loc și soluții improvizate care nu apar în niciun manual de reparații. „La CFR nu există ‘nu se poate’, băiete”, a replicat Ioji. Răspunsul lui, resemnat dar lăudăros, ilustrează elocvent situația căilor ferate publice din România și a infrastructurilor publice în general. Lipsa cronică a investițiilor face munca reparatorilor deosebit de importantă și, totodată, mai dificil de realizat la standardele cerute. Mașinăriile îmbătrânite și supraexploatate se strică din ce în ce mai des și riscă să producă accidente grave, iar tehnicienii se luptă cu defecțiuni complexe, înarmați cu piese de schimb improprii, instrumente decrepite și cu deficit de personal. Deși condițiile lor de muncă sunt precare, tehnicienii sunt apăsați de un simț pronunțat al responsabilității, iar discursurile lor recuperează o brumă de mândrie muncitorească. Ca să înțelegem politicile distrugerii și reparației, e nevoie de o analiză atentă atât a proceselor care circumscriu eroziunea tehnologică și precaritatea muncii, cât și luptele practice și etice ale reparatorilor, care sunt forțați să se descurce cu ce au la îndemână. Aceasta este o poveste despre mentenanță creativă în răspuns la distrugerea creativă din postsocialismul românesc. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Kadna Anda https://antropedia.com/sfertulacademic/adrian-deoanca

Turismul în Delta Dunării: o privire antropologică la “firul ierbii”…adică al stufului – OANA IVAN

Turismul este prezentat întotdeauna în marile planuri de relansare economică a unei zone, drept soluție ideală de eradicare a sărăciei și de dezvoltare durabilă. Dar studiile antropologice au dovedit peste tot în lume că acesta este un mit, turismul provocând poluare, accentuând inegalitatea socială, în timp ce veniturile generate sunt exportate, spre beneficiul a câtorva privilegiați, comunitatea rămânând să plătească costurile. Timp de șapte ani am cercetat modul în care turismul afectează satul pescăresc Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, iar studiul de teren a arătat că în această zonă turismul aduce atât beneficii, cât și efecte negative. Spre deosebire de majoritatea cazurilor semnalate în lume, aici localnicii sunt implicați direct în turism, iar venitul generat rămâne în interiorul comunității. Pe de altă parte, apetența turiștilor doar pentru anumite specii de pește pune presiune prea mare pe stocul existent, încurajând braconajul. „Venim în Deltă să mâncăm și noi un pește mai bun”, spun turiștii, iar acest lucru îi obligă pe pescari să pescuiască cu precădere acele specii, spre detrimentul biodiversității, emblemă a Deltei Dunării. Cum s-au adaptat localnicii la cererea turismului în ultimele decenii în acest spațiu protejat, rezervație a Biosferei UNESCO? O cercetare antropologică relevă printr-un studiu la „firul ierbii” (sau a stufului, în cazul de față) atât consecințele pozitive, cât și cele negative. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Barsony https://antropedia.com/sfertulacademic/oana-ivan2/

Învăț să mă bat sau să iau bătaie cu reguli? Despre durere, violență și miturile din sporturile de luptă – ALEXANDRU DINCOVICI

Există multe impresii greșite despre ce se întâmplă de fapt într-o sală de arte marțiale și ce abilități dobândesc practicanții pe parcursul antrenamentelor. Băieții, crescuți cu filme cu bătăi, se duc vrăjiți de abilitățile supranaturale ale actorilor în speranța că vor putea să facă și ei la fel ca eroii lor din copilărie. Alți practicanți sau alte practicante merg pentru a învăța să se apere și să facă față unor situații cu potențial conflictual din cotidian. Însă puțini știu ce-i așteaptă cu adevărat în sală, unde află că nu există doar un anumit tip de durere sau un anumit tip de violență, și uneori descoperă, pe pielea lor, că practica artelor marțiale este în mod indisolubil legată de reguli și de obiecte care îi limitează potențialul mult visat. Textul de față este rezultatul unei etnografii de șase ani în cluburi diferite și printre practicanții unor stiluri diferite de luptă. Am învățat pe pielea mea să suport, gestionez și provoc diferite tipuri de durere și am intrat într-unul din puținele „universuri” din societatea occidentală contemporană în care violența, sau cel puțin un subtip al acesteia, este considerată legitimă. Am descoperit însă, cu această ocazie, și că sportul de luptă nu este centrat în jurul violenței, și că legătura dintre cele două este mult mai complexă decât o vedem portretizată în mass media. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alex Săvescu https://antropedia.com/alexandru-dincovici/

Tăietori de lemne, dealeri și păduri în Apuseni – MONICA VASILE

Cercetarea mea spune povestea pădurilor românești de la firul ierbii, trasând istorii de sate și vieți din Munții Apuseni, aflate în perioada 2009-2010 în opt luni de teren. Pornind de la experiențele unor mici operatori forestieri, tăietori de lemne, scândurari, gateriști, șoferi de camion, dealeri, politicieni, pădurari, terenul meu a explorat relații sociale interconectate cu ecologii în schimbare, începând de la momentul în care Carpații Românești au devenit (din nou) o frontieră extractivă a Europei (1989). În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andreea Chirică https://antropedia.com/sfertulacademic/monica-vasile/

Nicăieri nu-i ca... în mașină! Copilărie, timp și spațiu în Bucureștiul contemporan – ALIN SAVU

Acest articol abordează experiența cotidianului copiilor din București care participă la activități extra-curriculare, focalizându-se pe un aspect aparte: drumul, perioadele de timp petrecute de copii în mașină alături de părinți/șoferi între diverse activități educaționale. Astfel, etnografia urmărește cum spațiul itinerant al mașinii devine o extensie mobilă a lui „acasă”, un spațiu care prilejuiește intimitate sau intervale calculate de „quality time”, dar și o pasivitate a copilului care ia rolul unui obiect mutat între mai multe locuri. Totodată textul urmărește pașii făcuți și instrumentele de lucru alese pentru desfășurarea cercetării, subliniind obstacolele și oportunitățile neanticipate. Articolul este bazat pe o cercetare etnografică de 9 luni în perioada 2013-2014, implicând 12 familii având copii cu vârste între 5 și 11 ani, angrenați în activități și programe educaționale sau recreaționale extracurriculare. Cercetarea aduce în prim plan copilul ca persoană întreagă, agent în propriul proces de creștere și socializare, dar și în producerea lumii adulților de care este deseori segregat. De asemenea, articolul arată cum timpul și spațiul în experiența copilăriei se împletesc cu experiența muncii adulților, când instituții ce aparent servesc creșterii copiilor permit prelungirea timpului de muncă al părinților. Concluzia articolului subliniază importanța atenției acordate pașilor și instrumentelor de cercetare alese, nevoia de a le regla constant și de a le adapta realității din teren. De asemenea, este evidențiat faptul că un detaliu aparent insignifiant al cercetării, dacă este pus în valoare, poate reprezenta piatra de boltă a unei lucrări antropologice. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Daia - Diana Grigore https://antropedia.com/sfertulacademic/alin-savu/

”Peste hotare” prin intermediul relațiilor intime – RĂZVAN DUMITRU

În acest text voi arăta cum în contextul transformărilor social-economice din perioada post-sovietică tranzacționarea intimității și sexualității reprezenta o posibilă soluție pentru tinerele femei din Republica Moldova ce sperau la o viață mai bună. Această lucrare se bazează pe observațiile pe care le-am făcut în perioada 2007-2008, în Chișinău, unde desfășuram un teren de cercetare ca doctorand în antropologie socială. Voi lua în considerare povestea Victoriei, o tânără de 28 de ani din sudul Moldovei, care se mutase la Chișinău în perioada studiilor universitare și care avea familia împărțită între Rusia, Marea Britanie și Moldova. Ajutat de perspectiva ei asupra relațiilor dintre bărbați și femei și de modul său de a se raporta la acestea, încerc să reconstitui limitele și oportunitățile de viață așa cum erau simțite de tinerele fără resurse importante din Chișinău. Structurarea vieții sociale și economice din Moldova într-o suită de sfere cu ”hotare” păzite de cei din interior ne arată că putem stabili o corespondență între practicile de acces la resurse și modul în care oamenii instrumentalizează, prin asociere sau disociere, emoțiile și scopurile din relațiile intime. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Sașa Lazăr https://antropedia.com/sfertulacademic/razvan-dumitru/

Moto-mobilitate, tehnologie și subiectivitate – GABRIEL JDERU

În întreaga lume, în ultimii 30 de ani s-a produs o schimbare tectonică în tehnologia motocicletelor și în modurile de a face motociclism. Digitalizarea motoarelor de motocicletă a determinat limitarea dramatică a intimității tehnologice a motocicliștilor, limitarea cunoștințelor tehnice ale acestora și modificarea angajamentuluimaterial al motocicliștilor cu motocicletele lor. Așadar, se poate spune că a apărut un nou tip de moto-mobilitate, motociclismul post-reparație. Lumea motocicletelor reprezintă un fel de ecran social pe care se proiectează geografii simbolice ale relațiilor sociale, ale inegalităților sociale, ale stratificării și claselor sociale. Aceste proiecții sunt mediate de tehnologie. În acest text voi prezenta, pe scurt, o perspectivă asupra motociclismului în România, având ca punct de plecare schimbările tehnologice și reflectarea lor în forme de sociabilitate, bazându-mă pe date etnografice culese în România, începând cu 2010: informații obținute prin observație participativă realizată la întruniri ale motocicliștilor, interviuri cu motocicliști și motocicliste, analiza unor documente (reviste din perioada comunistă), analiza unor discuții purtate de motocicliști pe forumurile online). În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Nicolescu https://antropedia.com/sfertulacademic/gabriel-jderu/

Cultura ca o epidemie – RADU UMBREȘ

Auzim mereu „cultura lor e așa și pe dincolo”, „cultura X duce la asta și la cealaltă”. Dar v-ați oprit vreodată să vă gândiți ce este cultura cu adevărat? Unde este ea, cum o putem atinge sau identifica față de alte lucruri? Cu o amară ironie în contextul pandemiei ce ne înconjoară în 2020, vă propun să vă uitați la cultură așa cum ne-a sugerat antropologul și filosoful Dan Sperber – cultura e ca un virus al minții noastre. Vom înțelege cum se extinde cultura între minți prin comunicare, cum circulă reprezentările în timp și spațiu, de ce unele reprezentări culturale au succes și altele nu. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Popa https://antropedia.com/sfertulacademic/radu-umbres/

7 de 10