Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

por Antropedia

Ciencias Sociales Documentales

Temporada 1

Despre antropologie în România - o foarte scurtă istorie – ALEXANDRU IORGA

În România, antropologia a apărut ca o necesitate politică sau culturală – așa cum s-a întâmplat cu antropologia socială și culturală în Statele Unite ale Americii și în Anglia, ci ca o racordare imediată a intereselor locale de cercetare cu cele europene, la finalul secolului al XIX-lea. Desigur, în acest context vorbim despre antropologie înțeleasă ca ramură a studiilor despre om, dar cu predilecție a medicinei, mai precis a anatomiei [și patologiei anatomice] umane – aceasta fiind o moștenire care se păstrează până în zilele noastre. Făcând apel la o perspectivă istorică care încearcă să cuprindă și să sintetizeze perioada de început și până în preajma anilor 1990, în cele ce urmează voi trece în revistă principalele etape prin care a trecut antropologia în România, punând accentul pe două elemente, anume: modurile de instituționalizare disciplinară și multiplele înțelesuri ale termenului. Miza este dublă: pe de o parte prezentarea unei istorii a înțelesurilor pe care termenul de „antropologie” le-a avut de-a lungul timpului în spațiul românesc, pe de cealaltă parte, descrierea practicii antropologice în contexte diferite. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Popa https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandru-iorga/

Cum să studiezi antropologic apa (de robinet)? Note etnografice din New York City – LIVIU CHELCEA

Apa, reţelele de transport al apei, disponibilitatea, accesibilitatea şi siguranţa apei potabile sunt intrări etnografice fertile în înţelegerea exercitării puterii în societate. Puterea nu funcţionează doar la nivel discursiv, de ideologii şi simboluri, ci şi la nivelul materialităţii în care sunt înscrise privilegiul şi excluziunea. Țevile, calităţile imaginate ale apei, proiectele şi pretenţiile politice formate în jurul alimentării cu apă, practicile etnohidraulice au funcţionat ca obiecte etnografice generative despre noi abordări ale politicii, cetăţeniei şi materialităţii. În acest material prezint câteva note de teren rezultate în urma cercetării de teren despre apa potabilă şi despre filtrele folosite în apartamente de către new-york-ezi. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Daia - Diana Grigore https://antropedia.com/sfertulacademic/liviu-chelcea1/

Pentru cine este succesul: o scurtă analiză a practicilor de dezvoltare personală – ELENA TRIFAN

Articolul urmărește să analizeze dintr-o perspectivă critică practicile de dezvoltare personală. Pentru acest scop voi prezenta contextul în care acestea au apărut și au proliferat prin prezentarea contextului social care a permis acest fenomen. Observațiile sunt bazate pe cercetarea de teren desfășurată în București în perioada 2013 – 2017 în cadrul grupurilor de persoane care practică dezvoltarea personală. În cheia dezvoltării personale, succesul este definit ca un efort personal susținut conform ipotezei „cei care muncesc suficient, sunt cei ce reușesc”. Astfel, în cadrul acestui articol voi deconstrui această presupoziție și voi argumenta că reprezintă o poziționare ideologică ce nu este neutră de contextul politic și economic în care s-a dezvoltat. Definirea succesului doar în termenii efortului personal este o caracteristică a liberalismului, dar în perioada neoliberală ajunge să fie mult mai clar prezentă în discursul public și politic, transformată apoi în legi și politici publice. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Evelin Bundur https://antropedia.com/sfertulacademic/elena-trifan/

Când scriem ne ascultăm pe noi înșine: Scrisori de la granița imaginară dintre cercetare și prietenie – ANA CHIRIȚOIU și IZABELA TIBERIADE

Ami și Izabela sunt două prietene: una e de etnie română, doctorandă în antropologie, cealaltă, mai tânără cu 13 ani, e studentă, de etnie romă. Prietenia lor a început cînd Ami își făcea cercetarea de teren pe tema relațiilor de familie la romi. Izabela tocmai terminase liceul; a învățat-o pe Ami limba romani și i-a răspuns la toate întrebările despre romi. În timp ce îi explica cercetătoarei care se mutase în casă cu familia ei lumea în care a crescut, cu cutumele și valorile ei, Izabela a început să-și pună ea însăși întrebări despre această lume. Câțiva ani mai târziu, în scrisorile de mai jos, ele discută despre o carte recentă scrisă de o antropoloagă spaniolă, Paloma Gay y Blasco, împreună cu prietena ei gitana, Liria Hernández, alături de care Paloma și-a făcut cercetarea de teren[1]. Cartea le oferă ocazia de a-și discuta propria relație, între cercetător și informant, și de a tatona granița imprecisă dintre interes științific și prietenie, dar și de a înțelege ce înseamnă pentru o femeie romă să-și facă propriile alegeri și să devină un individ, atunci cândaparține unui grup atât de strâns și de reglementat cum e grupul de gitanos din care face parte Liria. [1] Paloma Gay y Blasco, and Liria Hernández. 2020. Writing Friendship. A Reciprocal Ethnography. “Palgrave Studies in Literary Anthropology” Series. Cham, Switzerland: Palgrave Macmillan, 189 p. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andreea Chirică https://antropedia.com/sfertulacademic/ana-chiritoiu/

Paraziți și prizonieri în oaza de liniște. Fragmente de antropologia turismului la Bran și Moieciu – MARIA RĂDAN-PAPASIMA

Turismul rural este o practică ancorată într-un discurs care laudă binefacerile naturii, caracterul autentic al comunităților, frumusețea tradițiilor, meșteșugurile și produsele locale. În România, zona Bran-Moieciu este supranumită „leagănul turismului rural”, iar proprietarii de pensiuni din cele două localități își invită oaspeții să petreacă sejururi relaxante într-o „oază de liniște”. În spatele limbajului poetic, datele arată că între 1998 și 2014, numărul pensiunilor din zonă a crescut de la 69, la 542 – fără a socoti și cazările neînregistrate, al căror număr este și el de ordinul sutelor. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, zona a trecut de la o economie predominant agro-pastorală, la una bazată pe turism, fiind marcată de transformări sociale importante. Acest text, bazat pe cercetarea mea de doctorat, caută să surprindă o parte dintre aceste transformări. Încep prin schițarea unui context mai larg în care se pot descoperi originile discursului care esteticizează viața la țară. Arăt apoi cum la Bran și Moieciu, prin interacțiunile lor, turiștii și proprietarii de pensiuni au pus în mișcare un proces de descoperire și reinventare a ruralului ce reflectă schimbări mai ample din societatea românească în perioada postsocialistă. Observarea acestor interacțiuni îmi oferă, totodată, ocazia de a reflecta asupra naturii ospitalității, observând cum turiștii, uneori, se pot transforma în paraziți sau în prizonieri. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andrei Popa https://antropedia.com/sfertulacademic/maria-radan-papasima/

Tura de noapte – JULIUS-CEZAR MACQUARIE

Majoritatea proiectelor de cercetare etnografică sunt realizate în timpul zilei. Însă cât de potrivit este un astfel de program de lucru în orașele globale care funcționează timp de 24 de ore în toate cele șapte zile ale săptămânii sau în cazul în care interlocutorii potențiali lucrează în timpul nopții? Cercetând noaptea, am aflat că nu este prea potrivit. Așa că, de ceva vreme, dar mai ales în timpul cercetării despre oportunitățile de muncă ale muncitorilor manuali migranți în Londra, dezvolt un set de metode pentru a realiza cercetare etnografică în timpul nopții. Am pornit de la metodele etnografice clasice, precum observația participativă și conversația liberă sau semi-structurată. Apoi am folosit o etnografie mediată corporal. Am utilizat diferite aplicații digitale și instrumente cyber pentru a monitoriza, evalua și materializa sub formă de infografice atât propriile mele experiențele senzoriale, cât și cele ale celor care au participat la cercetarea mea. După un an petrecut în New Spitalfields, o piață de noapte din Londra, am înțeles în propriul meu corp cum precaritatea capătă o formă corporală. Astfel, încerc să articulez în scris experiențele corporale de durere și epuizare, alături de izolarea și alienarea socială, nu doar de societate, ci chiar de propriile familii, pe care acești muncitori nocturni le resimt noapte de noapte. Prin acest mod de etnografie mediată corporal în timpul nopții, contribuția mea la discuțiile de specialitate despre precaritatea condițiilor de muncă manuală, constă în semnalarea aspectelor de cel mai avansat grad de precaritate existențială. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alex Săvescu https://antropedia.com/sfertulacademic/julius-cezar-macquarie/

Imposibilul acasă: Reîntoarcerea refugiaților după război – GRUIA BĂDESCU

Ce se întâmplă cu refugiații odată ce se întorc în țara de origine? Podcastul se leagă de dezbaterile actuale legate de așa-numita „criză a migranților”, centrându-se pe experiența unui val mai vechi de refugiați (cei provocați de războaiele din fosta Iugoslavie din anii 1990), care rememorează atât conflictul și „dislocarea”, cât și încercările de a se reintegra odată reîntorși după sfârșitul războiului. Se bazează pe cercetarea mea în Sarajevo dintre 2009 si 2016, în care am abordat și tema refugiaților care au revenit în Bosnia și Herțegovina după ani de refugiu în Vest. Deși în politicile internaționale „întoarcerea acasă” este recomandată, interlocutorii mei au subliniat provocările revenirii, legate atât de traumă, de șocul revederii unor peisaje urbane dezolante, dar mai ales de „neacceptarea” lor de către cei rămași, prin caracterul lor transnațional și prin faptul că nu au trăit experiența războiului. Experiențele lor în Sarajevo aduc în prim plan atât conceptul de „acasă”, cât și chestiunea urbanului și a formelor în care funcționează excluziunea socială în Europa de Sud-Est. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andreea Dumuță https://antropedia.com/sfertulacademic/gruia-badescu/

Despre nerecunoaștere și izolare în Abhazia – ROMELIA CĂLIN

În Republica Abhazia, un stat cu recunoaștere internațională limitată, considerat de comunitatea internațională parte din Georgia, viața de zi cu zi este o reflexie a situației geopolitice a țării, dominată de incertitudine și ambiguitate. Deși are toate componentele unui stat (președinte și parlament unicameral ales prin votul cetățenilor, guvern, pașapoarte) și un grad ridicat de legitimitate internă, Abhazia folosește rubla rusească, limba rusă, iar pentru a putea călători în afara granițelor în state care nu îi recunosc, cetățenii acestei țări sunt nevoiți să folosească pașapoarte rusești. Lipsa recunoașterii îi face pe oamenii obișnuiți să se simtă excluși printr-o includere și nu doar strict dintr-o infrastructură politică internațională, ci mai ales dintr-un tip de accepțiune universală a unei vieți normale. Ce înseamnă să trăiești într-un loc ce nu figurează pe hărțile internaționale? Și în ce fel nerecunoaștrea politică pătrunde în sfere personale din viața cotidiană? În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Barsony https://antropedia.com/sfertulacademic/romelia-calin/

Forme ale valorii. Condiții de locuit și pământ în Bărăgan – ȘTEFAN VOICU

Începând cu mijlocul anilor 2000, vânzările de teren arabil din România au crescut într-un ritm neașteptat de rapid. În 2017, am stat 8 luni într-un sat din câmpia Bărăganului încercând să înțeleg ce valoare are pământul pentru micii proprietari, care în primul deceniu postsocialist refuzau categoric să-l înstrăineze, iar acum sunt dispuși să-l vândă ca să-și creeze condiții de locuit. Voi arăta cum aceste condiții au devenit o formă de valoare mai importantă local fiindcă recodifică diferențe sociale istorice. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andrei Popa https://antropedia.com/sfertulacademic/stefan-voicu/

Ce ne spun scamele – MAGDALENA CRĂCIUN

Mai devreme sau mai târziu, hainele se strică. Fibrele îmbătrânesc, țesăturile se răresc, cusăturile se rup, culorile se estompează, croielile se strică. Însă pentru interlocutoarele mele, femei între 22 și 47 de ani întâlnite într-un mic oraș din sudul României în timp ce realizam o cercetare despre garderobe, apariția scamelor pare să fie semnul de decădere materială cel mai deranjant. Antropologia oferă instrumente teoretice și metodologice pentru a înțelege de ce ceva atât de nesemnificativ ca scamele pot spune multe despre societate. În plan material, apariția și dezvoltarea lor este considerată atât un indicator al unei materialități defectuoase, cât și un indicator al purtării îndelungate și, posibil, neglijenței și sărăciei. În plan social, prezența scamelor limitează capacitatea persoanei de a-și proiecta sinele dorit. Mai mult, sugerează incapacitatea individului de a prezenta în public un eu reînnoit și afectează înțelegerea propriei valori. Emoțiile stârnite de scame sunt manifestări din registrul afectiv ale unui proces continuu de reflecție asupra valorii în România post-socialistă. Apariția și dezvoltarea scamelor sunt mai mult decât schimbări materiale obișnuite în viața textilelor. Ele perturbă un proces comun de creare a valorii personale prin intermediul îmbrăcăminții și aduc în prim plan o predispoziție recentă de a echivala valoarea obiectelor cu valoarea oamenilor. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Carine Arnakis https://antropedia.com/sfertulacademic/magda-craciun/

8 de 10