Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

di Antropedia

Scienze sociali Documentari

Stagione 1

Boli psihice sau spirite rele? Dileme terapeutice între științe psi și religie în Egiptul contemporan – ANA VINEA

Bazat pe aproximativ 20 de luni de cercetare etnografică în Cairo, Egipt între 2011 și 2016, acest text prezintă o parte a rezultatelor lucrării mele de doctorat. Lucrarea analizează apariția și popularizarea în spațiul public egiptean a ultimelor decenii a unei terapii bazate pe exorcizarea spiritelor rele, precum și controversele pe care această terapie le-a stârnit în special printre psihiatrii și psihologii egipteni. Cunoscută local sub numele de „terapie coranică”, acestă metodă de vindecare este bazată pe tradiții medicale islamice cu o lungă istorie în lumea musulmană care sunt însă transformate prin împrumuturi și adaptări din medicina și psihiatria contemporană. Rezultatul este o terapie care împletește și combină practici și idei din ambele sfere, cea a medicinei moderne și cea a terapiilor religioase. Texul prezent discută dilemele terapeutice create de răspândirea „terapiei coranice”, concentându-se cu precădere asupra felului în care problema diagnosticului este discutată de experți aparținând diverselor domenii implicate, religioase și medicale deopotrivă. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andreea Dumuță https://antropedia.com/sfertulacademic/ana-vinea/

Etnografie, antropologie, literatură – RALUCA PERNEȘ

Cercetarea etnografică este marca și metoda prin excelență a antropologiei. Ca atare, ea este folosită pentru obținerea de date de cercetare ce vor fi utilizate pentru a fundamenta perspective teoretice și pentru a produce un tip specific de înțelegere a lumii sociale. Dar etnografia poate fi, de asemenea, și este deseori una dintre cele mai productive, autentice și bogate surse de documentare pentru ficțiunea literară – și nu doar în sensul că mulți scriitori practică o formă neprofesionalizată de etnografie când se documentează. De la cazurile deja clasice, precum Laura Bohannan/Elenore Smith Bowen sau Nigel Barley la exemple contemporane, precum literatura lui Dan Lungu, Adrian Schiop și Raluca Nagy cercetarea etnografică este (ocazional) recunoscută ca făcând mai mult decât să contribuie la producerea de știință socială. Ea este o fereastră către lume, o formă privilegiată de acces la viețile și experiențele altor oameni, deseori foarte diferiți de noi înșine, o oportunitate de a explora într-o bogăție de detalii fără pereche umanitatea noastră comună, un mijloc de a construi reciproc înțelegere și empatie între cele două părți prezente la actul cercetării etnografice. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Evelin Bundur https://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-pernes/

Al cui e „palmaresul”? Quasi-obiecte și lupte pentru valoare – RĂZVAN PAPASIMA

Teoria actor-rețea (TAR) a devenit parte din antropologie în ultimele două decenii ca urmare a influențelor venite pe filiera studiilor din Știință, Tehnologie și Societate (STS), în care TAR este deseori considerată o școală în sine (Oppenheim 2007). Pe urmele lui Bruno Latour (1996) unul dintre fondatorii TAR, textul chestionează distincțiile moderne subiect/obiect, material/imaterial, individual/colectiv în contextul privatizării și al falimentului unui club de fotbal. În acest caz, eșecul privatizării funcționează ca o cutie a Pandorei, deschizând calea către o luptă surdă pentru revendicarea unei moșteniri și posesia unui obiect care înrolează, mobilizează și dezbină un oraș întreg. Textul are trei mize: în primul rând, arată cum din asocierea unor actori umani și non-umani (oameni și obiecte) este creată valoarea și cum aceasta circulă simetric și reciproc, între actori; în al doilea rând, descrie modul în care un aranjament „fuzzy” (Verdery 1999) al drepturilor de proprietate devine un mod de conservare a unui bun comun; iar în al treilea rând, arată cum revendicarea unei posesii din fotbal aparent fără nicio legătură cu restul societății reproduce un întreg proces care a marcat România postsocialistă. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alex Săvescu https://antropedia.com/sfertulacademic/razvan-papasima/

Locuirea în spații disputate. Case naționalizate, retrocedări și evacuări în București – BOGDAN IANCU*

Experiența locuirii în case naționalizate se configurează în anii ’50, când autoritățile socialiste, în baza decretului 92/1950 care a naționalizat imobilele de locuințe, au decis realocarea spațiului deținut de foștii proprietari. O parte au fost evacuați iar o altă parte au fost fost nevoiți să împartă parcele din spațiul locativ cu persoane – în special muncitori atrași din mediul rural către platformele industriale urbane – repartizate de aceleași autorități prin ICRAL[1]. Natura relațiilor de locuire a fost marcată în feluri mai mult sau mai puțin intense de biografiile patrimoniale ale acestor imobile. Voi descrie, în cele ce urmează, procesele de reconfigurare și negociere a geografiei spațiului domestic de după naționalizare, formele de socializare structurate între diferiții actori implicați, modurile în care procesele și, în cele din urmă, restituirile de facto, i-au împins pe unii dintre interlocutorii noștri la adoptarea unor strategii de amânare sau supraviețuire, de la locuirea în vecini sau la rude și până la bricolarea unor locuințe pe stradă imediat după evacuare. Un alt aspect notabil este cel al culturii materiale desenate în mod particular de forțele transformatoare ale acestor două evenimente istorice de natură politică și juridică. *Acest articol reprezintă o versiune prescurtată a capitolului cu același titlu – autori Bogdan Iancu și Cosmin Manolache – din volumul “De la stradă la ansambluri rezidențiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureștiul contemporan” (coord. Natalia Negru), Pro Universitaria, 2016. [1] Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andreea Chirică https://antropedia.com/sfertulacademic/bogdan-iancu/

„Când am aterizat pe tatami”. Masculinitate occidentală la Tokio – RALUCA NAGY

Textul are la bază o cercetare începută în 2012, avându-i ca subiecţi pe profesorii nativi de limba engleză de la Tokio; cercetarea face parte dintr-un proiect de anvergură care îşi propunea să investigheze „(re)producerea (i)mobilităţii”. Tineri vorbitori nativi de limbă engleză ajung să o predea la Tokio, unde nivelul de trai este relativ foarte bun, mai ales pentru o ţară „exotică”, la fel şi promisiunea atracţiilor de tot felul într-unul dintre cele mai dezirabilemegalopolisuri din lume. Spectrul mobilităţilor este colorat, de la sejururi scurte la rezidenţă permanentă, cu plecări şi (uneori) reveniri spectaculoase, de la tranziţii înspre alte profesii la adâncire într-o precaritate eternă. Dezechilibrul de gen este maxim, profesoarele de engleză fiind rare şi renunţând destul de rapid. Din această perspectivă putem vorbi despre o luptă de breaslă pentru o masculinitate heterosexuală occidentală respectabilă, pe care aceşti profesori de engleză care rămân în Japonia, indiferent de traiectoria lor, o cam pierd în favoarea imobilităţii şi izolării. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Barsony https://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-nagy/

Când strămoșii rămân printre cei vii. Note ale unui antropolog al morții – ALEXANDRA ION

Ce ne definește ca oameni? Unul dintre principalele răspunsuri este grija față de strămoșii noștri – ritualurile funerare. De la vânători preistorici acoperiți de mii de mărgele de fildeș, la copii înmormântați pe vârful unei aripi de lebădă, ritualurile funerare ne vorbesc despre cum își înțeleg oamenii propria mortalitate. În special sunt fascinante acele culturi în care cei morți rămân pentru perioade lungi printre cei vii sau nu îi părăsesc niciodată. Cum se explică asta? Dacă în societatea modernă moartea biologică pune capăt existenței și prezenței celor morți printre cei vii, societățile tradiționale din preistorie și până azi au o relație complexă cu corpurile celor plecați. Astfel, despre unele corpuri se crede că pot influența în continuare viețile celor vii și sunt păstrate în mijlocul comunității întregi sau ca fragmente sub cele mai diverse forme. De la oase-amulete, la capete-trofee, de la oase transformate în instrumente muzicale la mumii ale conducătorilor sau moaște ale sfinților, unii strămoși continuă să trăiască printre cei vii și să participe la viața comunității. Moartea este un proces încărcat de semnificații sociale, emoționale și spirituale, iar exemplele din jurul lumii ne vor apropia puțin de a înțelege umanitatea în diversitatea ei. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Carine Arnakis https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandra-ion/

Migrația de revenire în România. Stratificare socială, etnicitate și mobilitate – REMUS ANGHEL

Migrația de revenire este un proces destul de puțin studiat în general în cadrul vastului domeniu al studiilor de migrație. Pe de o parte, migrația de revenire este privită cu optimism, accentuând capacitatea migranților care se întorc în a produce dezvoltare și schimbare socială. Pe de altă parte, studiile menționează adesea dificultățile de reintegrare a migranților de revenire. În acest text discut migrația de revenire în contextul românesc: prin analiza unor studii de caz punctuale analizez migrația de revenire ca un proces diversificat și care produce efecte sociale inegale. Textul este o pledoarie pentru o viziune diversificată asupra acestor procese de migrație de întoarcere și a unor analize calitative care pot să arate evoluția migrației de întoarcere și efectele pe care le creează la nivel local. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Evelin Bundur https://antropedia.com/sfertulacademic/remus-anghel/

Turism și patrimoniu imaginar în Delta Dunării – ALEXANDRA DINCĂ

După secole de locuire în condiții de semi izolare, o parte din satele din Delta Dunării au devenit atracții turistice importante. Balta devine Rezervația Biosferei Delta Dunării, ceea ce a produs schimbări structurale în stilul de viață al localnicilor. Noile politici locale și mai târziu europene, susținute de un cadru legislativ pe măsură, au început să încurajeze turismul în defavoarea pescuitului ca sursă principală de venit pentru localnici. Acest articol își propune să exploreze modul în care această tranziție a influențat patrimoniul imaterial local și impactul pe care turismul îl are în producția unui capital cultural modern și autentic în același timp. Cu alte cuvinte, pentru a trăi din turism, localnicii au astăzi nevoie să creeze și să vândă un „produs local” turiștilor, care altfel ar veni în deltă doar pentru excursiile cu barca, activitate pe care foarte puțini localnici o pot practica. Acest „produs local” este experiența turistului, care reunește mâncarea, muzica, locuirea și activitățile pe care le realizează pe perioada șederii sale în Deltă. Ceea ce este interesant este că acolo unde există goluri în memoria colectivă acestea sunt umplute cu imaginație și din diverse surse de inspirație capitalistă. Iar dacă nu există costum, locuință, fel de mâncare sau sărbătoare, tradiționale și specifice zonei, atunci acestea trebuie inventate și exploatate comercial. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andrei Nicolescu https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandra-dinca/

Șmecherie și lume rea. Doctoratul meu despre manele – ADRIAN SCHIOP

Fiind etnografie, teza mea n-are o idee centrală, ci descrie o lume cu eroii, comportamantele, relațiile lor, precum și reprezentările pe care le au despre lume. Chiar dacă maneaua pleacă din secolul 19, teza mea cercetează maneaua din momentul când, la jumătatea anilor 80, devine copilul oropsit al scenei pop, adoptând clapele și chitara electrică. Emoția puterii, consumul ostentativ și apologia șmecheriei sunt cele trei caracteristici care separă radical maneaua de genul istoric din spate, apropiind-o decisiv de rapul gangsta cu care are numeroase afinități; în fapt, maneaua și nu rapul gangsta este genul muzical care reprezintă în mod real vocea „băieților răi” din România, cu atât mai mult cu cât figurile prototipice ale publicului, „bagabonții” și „șmecherii” dau bani lăutarilor să le exprime punctul de vedere; banii gri ai șmecherilor –interlopii și antreprenorii din zona gri – susțin financiar industria. Glorificarea banilor și a șmecheriei își găsește contrapartatea în deplângerea lumii care s-a făcut rea, că în afara familiei nu mai poți avea încredere în nimeni; în fapt, șmecheria ca strategie de viață generează neîncredere socială, oamenii se înșală și se așteaptă să fie înșelați. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Kadna Anda https://antropedia.com/sfertulacademic/adrian-schiop/

Posesiune, exorcism și convertire în Rusia postsovietică – TÜNDE KOMÁROMI

Odată cu procesul de revitalizare a Bisericii Ortodoxe Ruse din perioada postsovietică mulți oameni acceptă explicații și soluții religioase la problemele lor (de familie și sănătate, dar și economice). Aderarea la religie de multe ori e urmarea unor situații de criză și e urmată de un proces de socializare lungă (votserkovlenie: îmbisericire). Tradiția fiind întreruptă de lunga perioadă antireligioasă, neofiții învață de la duhovnic (ieromonah sau preot paroh), enoriași și din lecturi. Păcatele comise în neștire în trecut îi îndeamnă la respectarea regulilor aspre, fac eforturi să se dezvolte ca persoane credincioase, cu speranța mântuirii. Serghiev Posad (Zagorsk), locul unde am făcut cercetare antropologică mai mult de un an de zile, este considerat loc sfânt. Aici se află racla Cuviosului Serghie, întemeietorul mănăstirii Troița Serghieva Lavra, considerat făcător de minuni. Procesul de migrație postsovietic e cauzat și de căutarea contactului cu sacrul, nu doar de nevoia de a câștiga un trai. Astfel, unii pelerini ajung să se stabilească la Serghiev Posad, devenind călugări, călugărițe ori enoriașii parohiilor din oraș. În timpul terenului am ajuns să cunosc viața din mănăstire și câteva parohii din oraș. Am reușit să deosebesc trei tipuri de credincioși (cumpăniți, neofiți sau pasionali și „trecători”). Din istoriile neofiților am ales să prezint două exemple de femei inteligente, puternice și cu succes, care au ajuns să fie ortodoxe practicante după crize adânci interpretate drept posesiune și vindecate prin exorcisme. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Andreea Dumuță https://antropedia.com/sfertulacademic/tunde-komaromi/

9 di 10