Când mă gândesc la copilăria mea, întotdeauna e luminoasă. Amintirile sunt populate cu părinți, bunici, rude și prieteni, jocuri și certuri cu soră-mea, cu verișorii... Cu multă bucurie. Dar niciuna dintre amintirile astea nu le șterge pe celelalte: frigul din casă, cozile, lipsurile și disocierea dintre spațiul tău de acasă și ce făceai sau spuneai "în lume". Să nu confund momentele fericite cu situația generală e ceva ce părinții m-au învățat. Așa cum și ei - născuți în război, crescuți în diverse forme de comunism - învățaseră de la părinți, iar apoi pe pielea lor.

Bună. Sunt Iulia Verbancu și azi, în Book Over, vin la voi cu o bandă desenată care mi-a căzut cu tronc din prima pentru că vorbește exact despre această stare fracturată: despre cum o perioadă pe care ți-o amintești cu atât de mult drag putea să fie cuprinsă într-o realitate  ...