Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

por Antropedia

Ciencias Sociales Documentales

Temporada 1

„Am vrut să văd cum se fac banii şi acolo”. Cum îşi aleg lucrătorii temporari în agricultură slujbele în străinătate? – ALEXANDRA VOIVOZEANU

De cum vine primăvara, 300 din cei 6000 de locuitorii ai satului Satului-înconjurat-de-pădure urcă în autobuze trimise de angajatori şi pleacă, de regulă, pentru câteva săptămâni pe an, să planteze, îngrijească, recolteze, împacheteze legume şi fructe în Gemania, Spania, Italia, UK şi Austria. Pornind de la exemplul acestui sat cu o istorie consistentă de migraţie pentru muncă transnaţională în agricultură, textul meu arată cum îşi armonizează românii plecările în străinătate cu planurile din ţara de origine şi cum folosesc resurse individuale şi colective pentru a se adapta insecurităţii şi condiţiilor precare de lucru de la destinaţie. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Ana Gaman https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandra-voivozeanu-am-vrut-sa-vad-cum-se-fac-banii-si-acolo-cum-isi-aleg-lucratorii-temporari-in-agricultura-slujbele-in-strainatate/

Ce este metoda fotografiei vorbite și cum o putem folosi în cercetări participative de aproape și de departe? – LEYLA SAFTA-ZECHERIA

În contextul măsurilor de distanțare fizică impuse în contextul pandemiei de Covid-19, multe din cercetările etnografice bazate pe perioade lungi de contact direct cu participanții au fost suspendate. Mai ales perspectivele persoanelor marginalizate riscă să fie astfel excluse din dezbaterile publice. Metoda fotografiei vorbite poate fi folosită atât online cât și offline ca o alternativă imersivă și participativă la etnografia de lungă durată. În termeni practici, fotografia vorbită presupune că cercetătoarea invită un grup de persoane să realizeze fotografii în viața lor de zi cu zi. Apoi, grupul se reunește și discută fotografiile. Astfel poveștile individuale se transformă în perspective colective și cunoașterea subiectului este aprofundată atât de participanți, cât și de cercetătoare. În cele ce urmează, voi vorbi despre cum s-a dezvoltat fotografia vorbită ca metodă de cercetare cu grupuri marginalizate, și cum poate fi folosită în mod practic pentru a depăși asimetriile de cunoaștere și de putere dintre persoanele care trăiesc o anumită situație și persoanele care încearcă să o înțeleagă din exterior în calitate de cercetătoare. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Cristina Pîrvu https://antropedia.com/sfertulacademic/leyla-safta-zecheria-ce-este-metoda-fotografiei-vorbite-si-cum-o-putem-folosi-in-cercetari-participative-de-aproape-si-de-departe/

O scurtă introducere în studiile și etnografia multispecii – CLAUDIA CÂMPEANU

Studiile multispecii sunt un domeniu care s-a născut din presiunile generate de chestionarea centralității umanului într-o seamă de discipline (antropologie, filosofie, istorie, studii feministe, ecologie, artă), de normalizarea și extinderea unor întrebări și interese legate de etică și relații de putere, și mai ales de materialitatea imediată, vizibilă a unei lumi în plină distrugere. Studiile multispecii cer cultivarea atenției ca practică de a fi în lume, ca imersie voită și asumată, o recunoaștere practică a multitudinii relațiilor prin care noi și alții—alte specii—ne co-construim lumile semiotic și material. Un fel de practică etico-etnografică poate, mânată de asumarea unei relații afective cu alte forme de a trăi, de a fi viu pe această planetă. Etnografia multispecii nu e decât o continuare firească a acestui impuls și contribuția pe care antropologia o poate aduce la imaginarea și producerea unei lumi mai inclusive. În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Oana Hajos https://antropedia.com/claudia-campeanu-o-scurta-introducere-in-studiile-si-etnografia-multispecii/

Migrație transnațională și muzică populară în rândul tinerilor din ruralul sălăjean – VALER SIMION COSMA

Una dintre principalele ipoteze care stau la baza acestei cercetări pe care o desfășor împreună cu etnomuzicologul Theodor Constantiniu, este aceea că, alături de alți factori, precum apariția după 2000 a unor posturi TV și radio cu conținut muzical popular, migrația transnațională ce a explodat după 2002, a impulsionat un reviriment identitar și folcloristic care a făcut ca muzica populară să aibă o priză foarte puternică în rândul tineretului rural și a facilitat în mai multe moduri dezvoltarea industriei muzicale și de divertisment folcloric. Cele mai vizibile moduri în care a contribuit la dezvoltarea acestei industrii o reprezintă investițiile făcute de părinți în susținerea unor cariere muzicale în domeniu pentru copiii lor, pomparea unor sume deloc neglijabile în industria muzicală prin evenimente precum nunți, botezuri sau majorate, precum și prin evenimentele comunitare din categoria „întâlnirilor cu fiii satului” și a turneelor în diaspora. Familiarizarea cu folclorul muzical și cu universul tradițiilor populare încă de mici, prin intermediul bunicilor, crează la un prim nivel o altfel de raportare față de muzica populară, comparativ cu generația părinților, dar în multe cazuri e și un impuls în direcția implicării în această industrie. Această contribuție își propune să exploreze cultura populară contemporană din satele sălăjene, având ca fir principal legătura dintre migrația transnațională și dezvoltarea exponențială a producției și consumului de muzică populară recentă. În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Andra Badea https://antropedia.com/valer-simion-cosma-migratie-transnationala-si-muzica-populara-in-randul-tinerilor-din-ruralul-salajean/

„A fost frumos până la urmă!” Natură și ruine în Parcul Natural Văcărești – CĂLIN COTOI

După anii 1990, “Natura” și diferitele forme de guvernare și negociere ale granițelor ei cu societatea au trecut prin transformări economice, politice și culturale dramatice. Cercetarea aceasta este o parte dintr-un proiect mai amplu, ce se uită la foste peisaje industriale și infrastructurale ruinate și la felul în care acestea se transformă, material și semantic, prin captarea lor în temporalități, politici și ecologii diferite. Studiul de caz pe care vreau să îl prezint aici este cel al Parcului Văcărești, o fostă ruină socialistă, care a strâns în jurul ei, în momente și feluri diferite, dezvoltatori imobiliari, oameni dizlocați din casele lor, ecologiști, politicieni, vizitatori, trecători, oameni de știință, speranțe, frici, fantezii, capitalism de cazino, animale și plante sălbatice sau doar refugiate din alte părți ale orașului. Toate acestea formează o “zonă de contact” (Pratt 1991), mai-mult-decît-umană, unde natura sălbatecă și ruinele industriale coexistă într-un contact direct, intim, parte a unei duble inversiuni infrastructurale și ecologice. În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Cristina Barsony https://antropedia.com/calin-cotoi-a-fost-frumos-pana-la-urma-natura-si-ruine-in-parcul-natural-vacaresti/

Credință, conspiraționism, manipulare, vrăjitorie: connecting the dots – GIUSEPPE TATEO

Expresii precum ”fake-news” și ”era post-adevărului” au pătruns deja în dicționarele de limbă Engleză, iar conspiraționismul este considerat, de multe ori, drept una dintre trăsăturile definitorii ale prezentului, o trăsătură ce face mai mult rău, decât bine și care, în loc să clarifice problemele, mai mult le complică. Cu toate acestea, nici etichetarea sa ca anti-modern sau irațional nu ajută la o mai bună înțelegere. Cum leagă diverse sistemele explicative punctele disparate ale evenimentelor pe care le interpretează? Atunci când privim elementele pe care acestea le au în comun observăm cum conspiraționismul împărtășește mai mult decât am fi înclinați să admitem cu alte tehnologii ale cunoașterii, mai puțin criticate. În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Andrei Popa https://antropedia.com/giuseppe-tateo-credinta-conspirationism-manipulare-vrajitorie-connecting-the-dots/

Munca pe platformă digitală: Promisiuni și realități – JULIUS-CEZAR MACQUARIE

Glovo, Uber sau Bolt sunt doar câteva dintre numele care în foarte scurt timp au devenit cunoscute în România, în special în contextul pandemiei COVID-19. Însă un fenomen mai puțin discutat este ce înseamnă să fii livrator sau ‘cărăuș’ când managerul tău e un algoritm care îți monitorizează fiecare mișcare și te verifică la fiecare pas? În alte cuvinte, ce înseamnă să fii muncitor pe platforma digitală și să faci parte din ‘economia de platformă’? Chiar sunt acești muncitori proprii lor șefi? Și chiar muncesc ei când și cât vor? Pentru a primi răspunsuri la aceste întrebări, vă invit să ascultați acest episod din seria Sfertul Academic, “Munca pe platformă digitală: Promisiuni și realități”. În acest podcast, vă povestesc despre viețile muncitorilor nocturni de pe platforme de comenzi online, servicii de transport și curierat din orașe mari precum București, Brașov, Cluj, Iași și Timișoara, așa numitele „orașe siliconate”. Livratorii, șoferii Bolt sau Uber, sunt cei care lucrează „din culise” într-un ritm de 24/7 (24 ore pe zi și 7 zile pe săptămâna). Însă cei care lucrează într-un alt ritm temporal, nocturn, sunt invizibili pentru majoritatea societății care lucrează în timpul zilei. De aceea lucrătorii din schimbul de noapte au un sentiment scăzut al valorii serviciilor lor raportat la ierarhia profesională din România și resimt o lipsa de respect din partea consumatorilor care beneficiază de serviciile lor. Cu alte cuvinte, vă voi povesti despre inegalitățile ce apar și se adâncesc în țesătura socială a „orașelor siliconate”. În lectura actorului Alex Călin, cu o ilustrație de Andrei Nicolescu https://antropedia.com/julius-cezar-macquarie-munca-pe-platforma-digitala-promisiuni-si-realitati/

„Vin ruşii!” Saga migrației unei familii de ucraineni din Maramureş – RALUCA NAGY

În contextul globalizanto-neoliberal apărut odată cu anii ’90, minoritatea ucraineană din Maramureş și-a reconfigurat competențele lingvistice și culturale. Această schimbare de reprezentare și statut ale unei minorități este strâns legată de reușita economică (dar nu numai) datorată migrației. Textul are la bază un teren etnografic multisituat, început în 2005 la Ruscova; terenul este o parte a cercetarii doctorale care îşi propunea să investigheze legăturile dintre două forme de mobilitate – migrația dinspre și turismul înspre Maramureș, de la sejururi scurte la rezidenţă permanentă, cu plecări şi (uneori) reveniri. În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Irina Maria Iliescu https://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-nagy-vin-rusii-saga-migratiei-unei-familii-de-ucraineni-din-maramures/

Care-i treaba cu corpul? – ALEXANDRU DINCOVICI

Conceptul de corp merită un loc aparte în absolut orice discuție antropologică, atât în legătura cu teoria cât și cu practica etnografică. Pentru cei mai mulți oameni din afara disciplinei, intersecția dintre antropologie și corp, sau chiar dintre sociologie și corp, este una mai degrabă de suprafață, și se oprește la corpul-obiect și intersectarea sa cu alte două concepte cel puțin la fel de problematice – societatea și cultura. Discuțiile majoritare despre corp sunt despre înscrierea sa în anumite practici sociale și/sau culturale, despre standarde corporale și implicit ale frumuseții și se opresc, de multe ori, la suprafața pielii sau la anumite activități pe care le facem cu corpul. Pentru antropologie, însă, adevărata miză este problematizarea corpului în raport cu însăși practica etnografică, și readucerea sa în prim planul cercetării prin conștientizarea celorlalte dimensiuni ale sale și intersectarea cu mediul, sistemul cognitiv și, în sens mai larg, însăși percepția noastră despre lume. Corpul este punctul nostru de plecare în orice activitate, așa că orice fel de cercetare antropologică are datoria de a pleca de la corp și conștientizarea explicită a acestei premise. Implicațiile sunt majore și țin de abdicarea de la gândirea dualistă și opozițiile ierarhice de tip corp-minte, ducând printre altele la încetarea trivializării corpului și includerea sa în teme de cercetare considerate mai degrabă de domeniul celuilalt termen al perechii, mintea. Putem, astfel, vorbi de corp inclusiv atunci când ne uităm la un domeniu aparent teoretic precum analiza financiară, sau, mai aproape de noi, la dezbateri despre învățare, educație și cum includem o materie precum sportul în programa școlară, prin intermediul unui manual teoretic. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Dona Arnakis https://antropedia.com/sfertulacademic/alexandru-dincovici-care-i-treaba-cu-corpul/

«Lasă-mă să îți vorbesc»: Etnografia unei cutii de bijuterii – ANA-MARIA RENȚEA

Pornind de la ideea că obiectele nu sunt simple fragmente de materie, ci agenți ce interoghează identitatea individuală și colectivă, relațiile de rudenie, memoria sau genul, îmi propun să explorez în acest articol semnificațiile socio-culturale ce pot fi atașate până și celor mai banale obiecte – aparent – în spatele cărora stau însă povești nebănuite, ce așteaptă să fie spuse. Pentru aceasta, voi lua drept model de studiu propria cutie de bijuterii – o fostă cutie de bomboane reconvertită – și voi utiliza o serie de teorii antropologice, respectiv de cultură materială. În lectura actriței Ilinca Manolache, cu o ilustrație de Carine Arnakis https://antropedia.com/sfertulacademic/ana-maria-rentea-lasa-ma-sa-iti-vorbesc-etnografia-unei-cutii-de-bijuterii/

5 de 10