Sfertul Academic  –  podcasturi de antropologie

Sfertul Academic – podcasturi de antropologie

por Antropedia
Temporada 1

Lupta pentru pământ și plasticitatea tradiției în Ghana – RALUCA PERNEȘ

Ghana are un regim legal plural – recunoaște atât legile statului și instituțiilor statului, cât și legile cutumiare, tradiționale. Drepturile de proprietate și de folosire a pământului sunt și au fost, încă de la momentul căpătării independenței statului ghanez, reglementate doar de legile tradiționale. Cercetarea mea etnografică m-a purtat timp de mai bine de un an printre viețile și poveștile localnicilor unei zone rurale din apropierea a două mari orașe ghaneze. Instituțiile internaționale precum Banca Mondială consideră că promovarea legilor tradiționale poate fi calea cea mai bună înspre distribuirea cât mai echitabilă și sustenabilă a resurselor locale. La fața locului, însă, am fost martora luptelor intense, întinse deseori pe ani și ani de zile, ale localnicilor care trebuie să își apere accesul la terenurile rezidențiale și agricole de liderii locali tradiționali și de familiile lor extinse, dar mai cu seamă de antreprenori rapace, care dispun de resursele financiare și de cunoștințele trebuincioase pentru a recruta lideri locali și avocați și a proceda la reinventarea repetată a „legilor tradiționale” pentru ca acestea să fie în concordanță cu interesele lor. Dacă aranjamentele legale și contextul cultural pot să pară exotice ochiului european, procesele de adâncire a inegalităților sociale, inadecvarea normelor instituțiilor transnaționale în multe dintre contextele locale (în ciuda bunelor intenții ale acestor instituții) și efectele comodificării pământului au devenit experiențe cvasi-universale. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Loreta Isac-Cojocaru https://antropedia.com/sfertulacademic/raluca-pernes1/

Ecologia politică a periferiilor Europei – LUCIAN VESALON

Ecologia politică explorează relațiile dintre comunităţi şi mediul lor înconjurător, cu precădere în lumea postcolonială. Relatarea interacțiunilor cu natura în contexte geografice exotice a fost de la bun început interesantă pentru publicul occidental. Ecologia politică are însă și o importantă dimensiune critică, de unde și interesul pentru felul în care puterea politică, procesele economice sau ierarhiile sociale determină relațiile dintre comunități și mediu. Subiecte precum relația dintre sărăcie şi degradarea mediului sau presiunile exercitate asupra mediului prin dezvoltarea economiei globale au ajuns în acest fel în centrul atenției publice. Spre deosebire de alte domenii, ecologia politică apare și dintr-o revoltă faţă de inechităţile globale şi locale rezultate din politica postcolonială. De aceea, este nu doar un exerciţiu academic, ci şi un răspuns la crize sociale şi ecologice. Posibilitățile de extrapolare și adaptare a ecologiei politice în afara Sudului global sunt deosebit de provocatoare. Ecologia politică examinează modalitățile în care puterea politică, interesele economice, ierarhiile sociale, dar și cultura sau ideologiile contribuie la „fabricarea” mediului înconjurător. Cartografierea acestor fenomene este mai puțin realizată pentru periferiile Europei, Europa de Est fiind unul dintre spațiile încă puțin explorate. Ecologia politică a periferiilor Europei indică nu doar un deficit democratic al politicii mediului, ci și modalități multiple de încălcare a drepturilor ecologice, precum și victimizarea ecologică a indivizilor și comunităților, mai ales a celor marginalizate. Ecologia politică a periferiilor Europei este și un discurs alternativ care mobilizează imaginația cercetătorilor și activiștilor, pentru a găsi forme de organizare a relațiilor natură-societate care să fie deopotrivă mai echitabile social și mai sustenabile ecologic. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Andreea Chirică https://antropedia.com/lucian-vesalon/

Programele de dezvoltare spirituală: creativitate și antreprenorializare a sinelui – SORIN GOG

Analiza mea vizează câmpul de spiritualități alternative din România și rolul pe care programele de dezvoltare spirituală îl au în socializarea unor subiectivități care sunt adaptate la transformările economice din România ce au avut loc în ultimul deceniu. Cercetarea antropologică se focalizează în principal pe clasele creative și deschiderea pe care acestea o au spre o serie de practici spirituale, precum theta-healing, terapie bowen, reiki, yoga, meditație, etc. Pornind de la ocomparație cu programele de dezvoltare personală care sunt de asemenea extrem de populare în rândul acestor segmente populaționale, analiza dezvoltării spirituale scoate în evidență o serie de teme importante de socializare și educare a sinelui: putere interioară, ancorare în prezent, creativitate, antreprenoriat spiritual. Cercetarea problematizează modul în care aceste trăsături ale sinelui sunt sau nu modalități de adecvare la transformările ce au loc în câmpul muncii din România. În ultimul deceniu piața muncii a cunoscut un amplu proces de dereglementare ce s-a bazat pe adoptarea unei noi legi a dialogului social și a unei noi legi a muncii. Acest lucru a contribuit la formarea unui mediu economic în care competitivitatea, flexibilitatea și creativitatea angajatului au devenit din ce în ce mai importante. Întrebarea de la care pornește această cercetare este în ce măsură contribuie programele de dezvoltare spirituală la încurajarea subiectului în a fi mai creativ, rezilient și auto-dispus pe propriile resurse interioare – trăsături tot mai cultivate in mediile organizaționale din România. În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Sașa Lazăr https://antropedia.com/sfertulacademic/sorin-gog/

Antropologia mediului: despre natură, comunități umane și realitatea prea puțin știută – OANA IVAN

Tuturor ne pasă de mediu, într-un fel sau altul. Știrile atât de dese din ultimele decenii despre starea Planetei ne-au făcut probabil mai atenți la acțiunile noastre, pentru că ne pasă de natură și de ceea ce lăsăm generațiilor următoare. De asemenea, pe lângă publicul larg, specialiștii în științele naturii inițiază numeroase programe de protecție a mediului. Toate aceste eforturi și intenții bune pot fi uneori deturnate în lipsa unei înțelegeri profunde a situației din teren. Antropologia mediului se ocupă de felul în care comunitățile umane relaționează cu mediul înconjurător și folosesc resursele naturale, arătând care sunt mecanismele de funcționare. Pentru ca programele de protecție a mediului să devină o poveste de success, este crucial ca antropologii de mediu să contribuie la aceste programe alături de biologi, geografi sau ecologi, deoarece comunitățile umane pe care ei le studiază, se află în ariile protejate și fac parte din respectivul eco-sistem de sute de ani. Oferind exemple din diferite zone din România, acest scurt eseu prezintă modul în care antropologia mediului contribuie în mod efectiv. Discuția despre „cunoștințele tradiționale ecologice”, comunități locale în arii protejate sau „dezastre naturale” subliniează necesitatea înțelegerii ecologiei din perspectivă umană. O înțelegere absolut necesară pentru noi și viitorul nostru. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Loreta Isac-Cojocaru https://antropedia.com/sfertulacademic/oana-ivan1/

Cultura vinului în România: o etnografie a tipologiilor de consumatori de vin educați – SILVIA POPA

Vinul reprezintă un amestec de artă, cultură, rafinament, cunoaștere și status. Tocmai de aceea consumatorii au caracteristici și valori diferite după care își ghidează alegerile. Lucrarea reprezintă o analiză detaliată a consumatorului de vin educat din România, prin identificarea particularităților acestuia, în funcție valorile, momentele și obiceiurile de consum. În vederea definirii lui am apelat la trei metode: ancheta sociologică bazată pe interviu, metoda observației participative și metoda focus grupurilor, pentru a avea o perspectivă detaliată a modului în care românii se raportează la vin și la ceea ce vinul semnifică pentru ei. Astfel, am identificat cinci categorii de consumatori educați: consumatorul pragmatic, consumatorul tradițional, consumatorul rafinat, consumatorul popular și consumatorul entuziast. Aceștia își ghidează alegerile în principal după trei motivații de consum: comunicarea cu ceilalți, rafinament și unicitate, precum si păstrarea tradiției de consum. Odată cu promovarea educaţiei consumatorului prin emisiuni televizate şi bloguri de specialitate sunt deschise publicului larg noi oportunităţi de învăţare, iar odată cu aceste schimbări piața de vinuri trebuie să își reconfigureze comunicarea către public. Antropologia poate contribui la dezvoltarea consumatorului educat prin observarea comportamentelor de consum și înțelegerea noilor așteptări de la piața de vinuri, într-o manieră profundă și din mai multe perspective, laturi sociale. În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Daia - Diana Grigore https://antropedia.com/sfertulacademic/silvia-popa/
10 de 10