Experiența locuirii în case naționalizate se configurează în anii ’50, când autoritățile socialiste, în baza decretului 92/1950 care a naționalizat imobilele de locuințe, au decis realocarea spațiului deținut de foștii proprietari. O parte au fost evacuați iar o altă parte au fost fost nevoiți să împartă parcele din spațiul locativ cu persoane – în special muncitori atrași din mediul rural către platformele industriale urbane – repartizate de aceleași autorități prin ICRAL[1]. Natura relațiilor de locuire a fost marcată în feluri mai mult sau mai puțin intense de biografiile patrimoniale ale acestor imobile. Voi descrie, în cele ce urmează, procesele de reconfigurare și negociere a geografiei spațiului domestic de după naționalizare, formele de socializare structurate între diferiții actori implicați ...